UN PROIECT CULTURAL INIȚIAT DE ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA FILIALA SIBIU -VÂLCEA, CO-FINANȚAT DIN TIMBRUL DE ARHITECTURĂ
Dincolo rolul său convențional, biblioteca contemporană funcționează și ca infrastructură socială și culturală, iar spațiile sale găzduiesc programe care susțin învățarea informală, activități culturale din sectorul independent și proiecte/inițiative comunitare.
Dintre activitățile care se desfășoară în numeroase biblioteci europene, merită să menționăm:
ateliere educaționale și programe pentru copii
cursuri de competențe digitale
spații de lucru colaborativ
dezbateri și întâlniri publice
evenimente culturale și expoziții.
Un exemplu remarcabil este Oodi Helsinki Central Library din Finlanda, proiectată de biroul ALA Architects și inaugurată în 2018. Finlanda are un program național de dezvoltare a bibliotecilor ca infrastructură democratică și educațională, iar proiectul bibliotecii Oodi face parte din acest program. Biblioteca a fost inaugurată în anul 2018, cu ocazia aniversării 100 de ani de independență a Finlandei.
Sursa: https://oodihelsinki.fi/en/
Oodi este o bibliotecă cu servicii comunitare extinse, peste jumătate din spațiul clădirii fiind dedicat activităților comunitare, nu cărților. Dintre serviciile comunitare ale bibliotecii:
împrumut de echipamente (instrumente, camere video, jocuri)
ateliere de tehnologie și creație
spații pentru start-up și proiecte educaționale
programe pentru copii și familii
dezbateri civice și evenimente publice
Sursa foto: https://www.archdaily.com/907675/oodi-helsinki-central-library-ala-architects
Sursa: https://oodihelsinki.fi/en/
Conceptul arhitectural a fost acela de sufragerie urbană (living room of the city). La fel ca și în cazul Peckham Library, parterul acestei clădiri este unul public, cu un foyer deschis, cafenea, cinema și spații pentru evenimente. Etajul intermediar găzduiește un maker-space cu studiouri audio-video, imprimare 3D, ateliere de bricolaj, săli de lucru și de întâlnire. Ultimul etaj este dedicat lecturii, biblioteca propriu-zisă având un spațiu de lectură deschis, cu rafturi joase și vedere panoramică spre oraș.
Sursa: https://oodihelsinki.fi/en/
Oodi a devenit una dintre cele mai vizitate instituții culturale din Finlanda și este considerată a fi una dintre cele mai inovatoare biblioteci din lume.
https://www.archdaily.com/907675/oodi-helsinki-central-library-ala-architects